Nunta este a miresei,
fără doar și poate, chiar dacă amândoi și-au dorit căsnicia la fel de mult. Lumea cască ochii după mireasă să vadă cât e de frumoasă, de fericită, ce rochie, ce pantofi, ce nimb o înconjoară. Chiar dacă ar exista o excepție, lumea va face tot în așa fel încât nunta să fie a miresei.
Înainte de a fi fotograf la nunta unui cuplu, aș dori să știu istoria deciziei acestuia, fiindcă acest lucru îmi creeaza o atitudine și abordare specifice evenimentului lor. Vreau să le cunosc valorile comune pentru că fotografiile mele pot fi ca și cuplurile: plictisitoare, vorbărețe, timide, amuzante, creative, grijulii, formale și alte culori.
Ca notă generală, dacă partenerii unui cuplu se iubesc, fotografiile mele vor fi pline de emoție.
La întâlnirea cu viitorii miri mă interesează aspecte din familia fiecăruia: cum își caracterizeaza fiecare părinții, frații, unchii și ce atitudine anticipează că vor avea aceștia la momentul marelui eveniment.
Evident, în majoritatea fotografiilor mele de nuntă se va afla mireasa dar cu toate astea, aș dori, ca prin intermediul ședinței foto dedicată exclusiv mirilor, el să poataă exprima în imagini ceea ce i-a fost greu în cuvinte dintotdeauna.
Ideal ar fi să existe răbdare și implicare din partea tuturor în a spune o poveste coerentă și expresivă, adică mirii să fie dispuși pentru o ședință foto înainte și după nuntă, în sesiunea fotografică "trash the dress". Diferențele etapelor fac povestea în imagini cu atât mai savuroasă.
De ce fotografiile de nuntă sunt tratate cu pretențiozitate? E simplu: fiindcă îngheață clipe elocvente pe care fluviul cinefil le ignoră arogant, de oricât "glow" și "slow motion" ar abuza.
Înca ceva înainte să închei: superstițiile legate de nunți sunt jocuri, așa că vom ține cont de ele și le vom transfigura pe cât posibil. Asta fiind spusă, vă fac cu ochiul bun prin diafragmă.
Abonare articol